Sportiva din SUA care a obținut medalia de bronz cu scandal la Jocurile Olimpice a venit cu o reacție! Mesajul agresiv al gimnastei.
Jordan Chiles (23 de ani), gimnasta americană care a cucerit medalia de bronz în proba de sol din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a transmis un mesaj celor care constestă performanța ei.
Asta după ce, preț de aproximativ 30 de secunde, Ana Maria Bărbosu s-a clasat pe poziția a treia, însă, mai apoi, arbitrii au decis să aprobe contestația americancei și să-i mărească nota primită, astfel că Jordan Chiles a urcat pe ultima treaptă a podiumului.
Felul în care sportiva din SUA a câștigat bronzul la Jocurile Olimpice a dus la un val de indignare în țara noastră, dar nu numai. Asta mai ales dat fiind faptul că și gimnasta Sabrina Maneca-Voinea a făcut o contestație în urma prestației sale, însă aceasta a fost respinsă. De altfel, dacă s-ar fi întâmplat invers, românca ar fi fost cea care ar fi prins locul al treilea pe podium.
Acuzată fiind de unii internauți de faptul că ar fi „furat medalia”, Jordan Chiles a venit cu o reacție prin care le-a răspuns celor care o critică.
„Cuvintele nu pot exprima cât de mândră sunt de mine… a fost o experiență uimitoare, iar fata voastră este acum o medaliată individuală!
Vă mulțumesc tuturor pentru iubirea și sprijinul vostru, apreciez cu adevărat! Gimnastica mea vorbește mai tare decât cuvintele multor oameni… am reușit!”, a fost mesajul transmis de Jordan Chiles.
Carmencita Constantin, președinta Federației Române de Gimnastică, a transmis că instituția în cauză va solicita explicații din partea Federației Internaționale de Gimnastică referitor la situația în care s-au aflat Ana Maria Bărbosu și Sabrina Maneca-Voinea în finala probei de sol de la Jocurile Olimpice.
„Nu vom lăsa lucrurile aşa! Vom cere explicaţii la FIG (n.r. – Federaţia Internaţională de Gimnastică). Nu înţeleg de ce i s-a dat în sus americancei (n.r. – Jordan Chiles). Nu uitaţi că şi eu am fost arbitră internaţională şi ştiu bine, cunosc acest fenomen al gimnasticii.
Voi cere explicaţii oficiale la FIG, să se facă o analiză şi să înţelegem şi noi care a fost motivul pentru care gimnastei din SUA i-a fost acceptată contestaţia. Consider că Ana merita locul al treilea în această competiţie de la sol.
Una peste alta sunt foarte mulţumită de evoluţia fetelor, am avut o finală la echipe şi iată două locuri 4-5, care ar fi trebuit să fie un loc 3 sigur în finala de la sol. Dacă la bârnă Sabrina şi-ar fi făcut treaba şi ar fi stat pe aparat, ne băteam clar pentru medalie, poate chiar pentru argint. Puteam vorbi acum chiar despre medalia de argint”, a declarat Carmencita Constantin, potrivit publicației Orangesport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER